Senatorul continuă :
— Nu-l pot suferi pe Diderot; e un ideolog, un vorbitor umflat şi un revoluţionar, care crede totuşi în dumnezeu şi e mai bigot decît Voltaire. Voitaire şi-a bătut joc de Needham şi n-a avut dreptate; căci tiparii lui Needham dovedesc că dumnezeu nu există. O picătură de oţet într-o lingură de aluat ține Ioc de fiat lux. Inchipuiţi-vă picătura mai mare şi lingura de asemeni şi aveţi lumea. Omul e tiparul. Atunci ce rost mai are tatăl din cer? Domnule episcop, ipoteza Iehova mă obseşte. Nu-i bună decît să producă oameni slabi care sună a gol. Jos cu acest mare Tot care mă sîcîie. Trăiască Nimicul care mă lasă-n pace! Intre dumneavoastră şi mine — ca să spun tot ce am pe inimă şi ca să ma spovedesc pastorului meu aşa cum se cuvine — vă mărturisesc că bunul simţ este de partea mea, N-aş putea spune că mă prăpădesc după mîntuitorul vostru, care propovăduieşte la tot pasul renunţarea şi sacrificiul. Povaţă de avar dată calicilor. Renunţare? De ce, mă rog? Sacrificiu? Cu ce scop? N-am văzut nici un lup jertfindu-se pentru fericirea altui lup. Să nu ne depărtăm de natură. Ne aflăm pe culme; se cuvine să avem o filozofie superioară. Ce folos că eşti sus, dacă eşti dus de nas de alţii? Să trăim bine! Viaţa e totul. Că omul ar avea altă viaţă, aiurea, sus, jos, undeva, n-o cred nici în ruptul capului. A, mi se vorbeşte de sacrificiu şi de renunţare; trebuie să iau seama Ia tot ceea ce fac, sînt silit să-mi bat capul pe tema binelui şi a răului, cu ce e drept şi cu ce e nedrept, cu ce e îngăduit şi cu ce nu-i îngăduit. De ce? Pentru că va trebui să răspund de faptele mele. Cînd? După moarte. Ce vis frumos! După moartea mea, prinde-mă dacă poţi! Ia un pumn de cenuşă cu o mină nevăzută. Să spunem adevărul, noi, cei iniţiaţi şi care cunoaştem şi dedesubtul lucrurilor; nu există nici bine, nici rău; există numai huzur. Să privim lucrurile în faţă. Să ie cercetăm în toate amănuntele. La naiba! Să mergem în adîn-cul lor. Trebuie să ştim să pătrundem adevărul, să scormonim pămîntul şi să-I descoperim. Atunci încercăm bucurii dintre cele mai rare. Atunci te simţi tare şi eşti fericit. Eu sînt un om dintr-o bucată. Domnule episcop, nemurirea omului e o vorbă goală. O ! încântătoare făgăduinţă ! Vă încredeți în ea. Ce noroc pe Adam! Eşti om şi vei fi înger, vei avea aripi albastre. Spuneţi, vă rog, nu-mi amintesc; nu-i oare Tertulian cel care spune că fericiţii întru domnul vor pluti de la un astru la altul? Bun ! Vor fi lăcustele stelelor. Şi pe urmă îl vor vedea pe dumnezeu. Ha, ha, ha! Ce lucruri sarbede toate para-disurile astea! Dumnezeu e un mare moft. N-am să spun asta în Monitor, vezi bine, dar o pot şopti între prieteni. Inter pocula. Să dai pămîntul în schimbul paradisului înseamnă să dai vrabia din mînă pentru cioara de pe gard. Să te laşi amăgit de infinit. Nu-s aşa de prost. Eu sînt neant. Mă numesc domnul conte Neant, senator. Existam înainte de a mă naşte? Nu. Am să mai exist după moarte? Nu. Ce sînt eu? Un pumn de ţărînă închegat într-un trup. Ce rost am pe pămînt? Am de ales. Să sufăr ori să petrec. Unde mă va duce suferinţa? In neant. Dar voi fi suferit. Unde mă va duce desfătarea? In neant. Dar voi fi avut parte de bucurii. Am ales. Trebuie să mănînci ori să fii mîncat. Eu mănînc. E mai bine să fii dinte decît iarbă. Asta-i intelepciunea mea. Şi pe urmă, cum o da dumnezeu, potrivit ei, groparul e gata, pe noi ăştia ne aşteaptă Panteonul, totul cade în groapa cea mare. Sfîrşitul. Finis. Lichidare totală. Acesta e locui de unde nu mai e nimic. Moartea e moartă, ascultă-mă pe mine. Îmi vine să rîd la gîndul că s-ar putea găsi cineva să mă contrazică. Născociri de doici. Gogoriţe pentru copii. Iehova pentru cei în toată firea. Nu, ziua noastră de mîine e noaptea. Dincolo de mormînt nu mai e decît neantul şi iar neantul. Fie că ai fost Sardanapal, fie că ai fost Vincent de Paul e aceeaşi nimicnicie. Iată adevărul. Deci, trăi-ţi-vă viaţa, mai presus de toate ! Folosiţi-vă de eul vostru atîta vreme cît vă aparţine! Nu, zău, cum vedeţi, domnule episcop, eu am filozofia mea şi filozofii mei. Nu mă las îmbrobodit cu nerozii. Fără-ndoială că le trebuie ceva şi celor de jos, desculţilor, modeştilor, săracilor. Sînt îndopați cu legende, cu himere, cu suflet, cu nemurire, cu stele, cu paradis. Ei le înghit toate astea. Le întind pe pîinea lor uscată. Cine n-are nimic îl are pe dumnezeu. E şi asta ceva. N-am nimic împotrivă, dar îl păstrez pentru mine pe domnul Naigeon. Bunul dumnezeu e bun pentru popor.
Episcopul bătu din palme.
— Bine zis, exclamă el. Minunat lucru şi cu adevărat uimitor materialismul acesta. Nu-l are orişicine! O! cînd îl ai, nu mai poţi fi păcălit; nu te mai laşi exilat prosteşte, cum a făcut Caton, nici bătut cu pietre ca Ştefan, nici ars de viu ca Jeanne d’Arc. Cei care au izbutit să-şi însuşească acest materialism admirabil au satisfacția de a se simţi fără nici o răspundere şi de a-şi închipui că pot înghiţi totul, fără nici o grijă : slujbe, sinecuri, demnităţi, puterea dobîndită pe drept sau pe nedrept, compromisurile bănoase, trădările rentabile, delicioasele capitulări de conştiinţă, şi că vor intra în pămînt cu digestia făcută. Ce bine-i aşa! N-o spun asta pentru dumneavoastră, domnule senator. Totuşi nu pot să nu vă felicit. Dumneavoastră, marii seniori, aveţi, precum spuneţi, o filozofie proprie, numai pentru dumneavoastră, aleasă, rafinată, la-ndemîna numai a celor bogaţi, gătită cu toate sosurile, dînd gust şi mai bun tuturor desfătărilor vieţii. Filozofia asta e smulsă din adîncuri şi dezgropată de cercetători încercaţi. Dar dumneavoastră sînteţi stăpân mărinimos! şi nu socotiţi că e rău ca filozofia poporului să fie credinţa în dumnezeu, aşa cum tocana e curcanul cu ciuperci al săracului.
Victor Hugo ~Mizerabilii.
Mi se pare foarte familiar felul acesta de gandire… Nu cred in vreun Dumnezeu, dar ii lasa pe cei slabi de minte sa creada…ca ii ajuta. Cat despre ei, in afara de discutiile de pahar, nu au o parere negativa despre Dumnezeu pentru ca…da prost la imagine.
Pana aici dar de aici incolo? 