Oamenii sunt fascinanti

Una din pasiunile mele e să mă uit la oameni și să văd ce le poate capul și cu cât mă uit mai mult sunt fascinat. Dacă în lumea ideilor, a conceptelor poate chiar a spiritelor există un rău absolut și un bine absolut, în lumea oamenilor acest concept nu prea e aplicabil.

George R. R. Martin era întrebat într-un interviu, ce face deosebită lumea creată de el, de cea a lui Tolkien sau a lui C. S. Lewis. El a răspuns că în general se încearcă un fel de standardizare: răul este urât și este caracterizat de monștrii, oameni hâzi, vrăjitori întunecați, iar binele de creaturi ale luminii, de elfi, oameni puternici și curajoși. El spunea că în lumea reală nu este așa. Binele nu este găsit neaparat într-un înveliș frumos, iar răul nu este într-un înveliș urât. Orice om este capabil să facă mult bine sau mult rău cu viața care i-a fost dată, și orice om în orice punct în timp și spațiu este responsabil să ia o decizie care să-l conducă inspre damnare sau înspre salvare.

Deciziile aste nu cred că se răsfrang doar asupra lucrurilor majore și vizibile. Hristos spunea că trebuie să fim capabili să administrăm lucruri mici ca să putem fi responsabili de lucruri mari. Dacă noi suntem produsul alegerilor noastre bune și rele, mă întreb cât suntem de responsabili ca să ne filtrăm deciziile și trăirile și să hotărâm să facem tot posibilul să fim cea mai uimitoare variantă a noastră?

Vă las cu un om care e ce-a mai bună variantă a lui la momentul respectiv și o administrează extrem de bine 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s