Ultima oprire inainte de groapa

La o inmormantare, drumul de la casa pana la groapa este unul dificil. Poate nu atat de dificil fizic cat emotional.

E greu sa faci parte dintr-o asemenea procesiune si sa nu iti treaca tot felul de ganduri prin minte sau prin urechi.

Unii dezbat din greu problema mantuirii, necesitatea ei, care e cel mai bun moment pentru a te apropia de ea, termene si conditii.

Pentru alti oameni, calitatea apei in sat este de o importanta maxima, concluzia lor e clara: “dupa operatie nu mai bem apa din fantana ca e murdara, bem doar apa minerala. Oricum dupa ce te intorci de la munca nu iti mai vine sa testezi apa, ca iti vin copii acasa si trebuie facuti taitei din 10 oua si taiate ceva gaini.”

Altii inspirati de tristul eveniment, isi ureaza 101 ani pentru ca 102 e prea mult. 101 ani si daca se poate fara babe ca sunt o prea mare bataie de cap.

Oricum, drum lung, fire narative multiple si complexe.

Cortegiul se mai opreste din loc in loc, se mai canta o cantare se mai citeste un psalm. Oamenii se strecoara pe la porti pe la geamuri sa vada cum merg oamenii spre cimitir. Unii se alatura alti sunt trasi afara din coloana, cum sa participi la inmormantarile de pocaiti?!

Ajungem intr-un final la ultima oprire inainte de urcarea spre cimitir. Oprirea cea mai grea dar si cea mai plastica.

La o rascruce de drumuri, intre doua sicrie un peisaj greu incepe sa se contureze. Doua sicrie unul inca in casa, celalalt spre finalul drumului sau. Primul sicriu inconjurat de familie care isi poarta in tacere durerea, in casa jalea mortii creste de la un moment la altul durerea umpland mica rascruce.

In stanga, veselie mare. Casa locala de pariuri avea clientii la masa, la o discutie care pe masura ce se inmulteau gradele, aducea tot mai multa veselie si imunitate la toata durerea si jalea de afara.

In dreapta, o troita singuratica cu un Hristos rastignit, singur parca in asteptare. Parca mai era si mai jos in sat un Hristos inconjurat de copii cu bratele deschise si parea tot in asteptare. Poate asteapta ceva, poate nu, oricum de ani de zile sta in locurile alea fara sa il mai observe lumea, pierdut intr-un peisaj al obisnuintei.

troita
[sursa http://www.troitedevanzare.ro]

Asa cum spuneam mai sus, un astfel de peisaj nu se poate sa nu iti trezeasca ganduri, dar mai mult decat in dreptul meu nu indraznesc sa merg. Suntem inconjurati de moarte, fie ca vrem fie ca nu dar suntem confruntati si cu o alegere.

Problema acestei alegeri este ca e o decizie care trebuie sa o iau in fiecare zi, este o alegere de a face binele in fiecare zi pe drumul meu spre groapa, sa aleg sa privesc cu Cel din troita peisajele care ma inconjoara si sa nu aleg sa ma anesteziez si sa ma izolez de suferinta din jur. Asta e alegerea mea mai mult de atat nu indraznesc sa merg.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s